Presa din Serbia a făcut public numele arbitrei de linie, iar aceasta a primit amenințări cu moartea: „Vei ajunge lângă fiul tău”, decedat la doar 25 de ani

Presa din Serbia a făcut public numele arbitrei care a fost lovită cu mingea de Novak Djokovic, iar aceasta a primit nenumărate amenințări cu moartea. În plus, internauții i-au adus aminte femeii și de un eveniment mai puțin fericit din viața sa, moartea fiului la vârsta de doar 25 de ani: „nu-ți face griji, vei ajunge lângă el în curând”.

Lucrurile au scăpat de sub control în ceea ce privește descalificarea lui Novak Djokovic de la US Open. Neîmpăcați cu ideea, fanii sârbului au găsit de cuviință să se răzbune pe arbitra de linie care a fost lovită cu mingea (neintenționat) de liderul ierarhiei ATP.
Profitând de faptul că presa din Serbia a făcut public numele arbitrei, o parte dintre fanii lui Nole a trecut chiar și la amenințările cu moartea.

Nu a fost lăsat uitării nici un eveniment mai puțin fericit din viața acesteia: fiul său a murit în 2008, la vârsta de 25 de ani, într-un accident de bicicletă. „Vei ajunge în curând la el”, a fost unul dintre mesajele postate.

Arbitra este acuzată că ar fi falsificat și exagerat durerea, fapt care a dus la descalificarea lui Djokovic din turneu, principalul favorit la câștigarea US Open-ului

Novak Djokovic, mesaj de oprire a linșajului on-line

„Dragii mei, vă mulţumesc pentru mesajele pozitive. De asemenea, vă amintesc că arbitrul de linie care a fost lovit de minge are nevoie de susţinerea comunităţii noastre. Nu a greşit cu nimic și vă rog pe toţi să o susţineţi în această perioadă”, a postat Novak Djokovic pe Twitter.

Ce spun organizatorii, cum se simte femeia

„Arbitrul de linie care a fost lovit de minge este bine, se odihneşte la hotel şi se află sub observaţia medicului turneului. Va reveni pe teren în momentul în care ea şi doctorul vor considera de cuviinţă”, a precizat unul dintre oficialii de la US Open.

Lucrurile au scăpat de sub control în mediul online:

Sursa hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *