Un preot misionar, alegerea oamenilor la Primăria Florești

“Sunt un om la fel ca toți oamenii: mănânc, iubesc, mă rog, râd, mă bucur, mă întristez și mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate”.
Candidatul PMP la Primăria Florești, Augustin Criste,pe lângă cariera de jurnalist a îmbrățișat și cariera preoțească fiind hirotonit preot misionar în anul 2000. Nu a optat niciodată pentru a ocupa o parohie nefiind pe statul de plată al vreuneia, păstrându-și astfel libertatea de a se implica în alte activități liberale. Augustin a slujit vreme de 13 ani preot într-un spital din Cluj încurajând moral pacienții. În ultimii 7 ani slujește voluntar într-o biserică de lemn din Muzeul Satului din oraș.
„Sunt doar un om. Am aceleași slăbiciuni ca toți oamenii. Moralmente vorbind nu m-am propus niciodată ca pe un model de urmat. Singurul model este Iisus, doar El. Le spun mereu prietenilor să nu calce pe urmele oamenilor ci doar pe urmele lui Iisus”, declara într-o emisiune părintele Criste.
A absolvit Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca în 1997. A urmat un masterat iar acum își continuă studiile lucrând la un doctorat în Științele Comunicării la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
„Toată viața mea profesională a fost legată de lucrul cu oamenii și de comunicare. Ca jurnalist am încercat sa dau încredere oamenilor că se poate trăi o viață bună și în România. Ca preot am încercat cât m-am priceput să încurajez sufletește pe cei care aveau nevoie de sprijin”, a declarat Criste.
„Candidez acum la Primărie pentru că îmi doresc să schimbăm modelul actual în care,după alegeri, primarul se crede un șef și dă ordine cu modelul în care primarul întreabă comunitatea ce ar vrea sa facă pentru ea iar el pune voința lor în aplicare. Comunitatea noastră din Floresti e una inteligentă și dorește să participe permanent la actul de decizie privind viitorul lor. Primarul trebuie să se informeze și să se consulte cu comunitatea pe care o deservește. Decizia trebuie să rămână la oameni pe tot parcursul mandatului său. Primarul trebuie să pună în operă deciziile luate de cetățeni. Asta se numește normalitate și guvernare directă” , spune candidatul Augustin Criste.

Sursa Floresti24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *