Colegii, coledzii și capturarea statului (I și II)

Motto:

Ei ar vrea să fie niște oameni care se ajută unii pe alții în orice, se scot inclusiv din dosare penale, se propulsează unii pe alții în funcții. Însă eu am proiectul de desființare a acestei academii (…) Este un grup de interese care, măcar, nu trebuie plătit de stat” (Traian Băsescu)

Declaraţia de mai sus aparţine fostului președinte, Traian Băsescu, ce propunea un proiect de lege de desființare a Academiei de Ştiințe ale Securității Naționale, proiect votat de Senatul României dar aflat în “adormire” la Camera Deputaților, încă din 14.03.2018. În aceeaşi ordine de idei, președintele Băsescu scoate în evidență abuzurile comise de unii membri ai ASSN ”prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN şi al membrilor fondatori fiind implicat în scandaluri de plagiat” [1]

Am publicat pe platforma Contributors, începând cu anul 2015, o serie de articole dedicate acestei Academii, aducând argumente anterioare declaraţiei preşedintelui Băsescu. Într-un prim articol intitulat ”Academiile” – Aici sunt banii dumneavoastră!”, dezvăluiam în premieră că cel puţin 6 academii consumă banii de cercetare iar noua ASSN, fondată de Gabriel Oprea şi George Maior, a primit la finanţare de la bugetul MEN. Am revenit cu două analize ale competenţei şi componenţei acestei academii, prin articolele: Academia de Științe ale Securității Naționale: inteligența intelligence-ului românesc (I) şi Academia de Științe ale Securității Naționale (II): instituție academică sau juntă securistă.

Pe de altă parte, asistăm de câţiva ani la dezvăluiri, aproape săptămânale, ale jurnalistei Emilia Şercan, prin care sunt devoalate probleme de impostură academică comise de către civili sau militari, mai ales în cadrul şcolilor doctorale de la Academia de Poliţie, Academia Naţională de Informaţii sau Universitatea Naţională de Apărare. Recenta serie de reportaje “ Urgia la Academia de Poliție” prezintă analize profunde ale fenomenelor de plagiat din Academia de Poliţie.

Aflăm din investigaţiile Emiliei Şercan că 74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011–2016 la Academia de Poliție analizate cu softul de identificare a similitudinilor sunt suspecte de plagiat[2]sau că 50% dintre tezele susţinute la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) sunt reclamate pentru plagiat iar primele titluri de doctor retrase în 2017 aparţin unor demnitari (Petre Tobă şi Florentin Pandele) ce au susţinut doctorate la Universitatea Naţională de Apărare. Mai aflăm că analiza a 1/5 dintre tezele reclamate ca plagiate, aparţinând unor persoane din lumea politică sau din justiţie, sunt suspendate prin chichiţe avocăţeşti.

Pare că publicul român s-a obişnuit cu impostura şi cu plagiatele în masă ca gâsca cu apa şi le consideră doar un mic păcat „intelectual”. Nu se vede pădurea, din cauza copacilor! Doctoratele plagiate sunt însă un epifenomen al unui proces mai profund, acela de capturare a statului prin reţelele create în jurul Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, şcolilor doctorale din academiile militare sau colegiilor de apărare. Aşadar, acest articol testează ipoteza că păpuşarii acestor instituţii au profitat de lipsa de transparenţă şi de responsabilitate şi au creat reţele de influenţă ce îşi propun extragerea de rente din economia naţională.

Într-un articol, publicat în Defense and Security Analysis, am evaluat funcţionarea mecanismelor de control democratic al instituţiilor de securitate şi am demonstrat că reforma sistemului de securitate a fost superficială, mai ales după ce s-a obţinut “certificatul de bună purtare” din partea NATO [3]. Între argumentele legate de funcţionarea defectuoasă a mecanismelor de control democratic este şi cel legat de folosirea sistemului de educaţie militară (colegiile de apărare şi scolile doctorale) pentru a crea o rezistenţă la controlul democratic civil, prin selecţia controlată a “elitelor” din politică, justiţie, sistemul de securitate sau mass-media. Modelul unei cariere de succes este acela al absolvirii un colegiu, a Institutului Diplomatic Român sau a unui doctorat în ştiinţe militare, apoi plasarea absolventului ca nod într-o reţea de putere. Iar Mitică “Cias” Mărgărit, absolvent al unui master şi a trei cursuri postuniversitare ale acestor colegii reprezintă un model de succes.

În graficul de mai jos se poate vedea “istoria” post-comunistă a doctoratelor în ştiinţe militare, ordine publică şi informaţii. Între anii 1993 şi 2017 au fost acordate aproape 1600 de doctorate, dintre care 1223 au fost acordate de UNAp, 293 de către Academia de Poliţie şi 84 de către Academia de Informaţii. Aşa cum am arătat mai sus, mai mult de jumătate dintre doctoratele verificate până acum sunt suspecte de plagiat (între suspecţi fiind prim-miniştri, miniştri, judecători, procurori sau parlamentari).

O altă formă de pregătire în academiile militare a fost asigurată de către colegiile de apărare, ordine publică şi informaţii, cursuri cu o durată cuprinsă între câteva săptămâni şi un an. Plecând de la o nevoie reală, de formare a unor competenţe de înţelegere a politicilor de apărare şi a mecanismelor de control democratic, a fost creat la UNAp Colegiul Naţional de Apărare (1992), apoi un nou colegiu de Afaceri Interne la Academia de Poliţie (2008) şi un Colegiu de Informaţii, în cadrul ANIMV. Până în 2018, un număr de peste 6000 de militari, politicieni, procurori, judecători, jurnalişti sau lideri de ONG-uri au absolvit aceste colegii. Graficul 2 arată în amănunt structura profesională a absolvenţilor.

Problema cea mare este însă legată de numărul mare de absolvenţi, de admitere, calitatea educaţiei dar şi utilitatea colegiilor ca trambulină de acces în posturi de responsabilitate naţională. Au apărut în ultimul timp multe investigaţii sau articole de presă legate de reţelele de corupţie ce includ absolvenţii acestor colegii [4]. Este în plină desfăşurare ancheta privind cumpărarea de măşti de către directorul Unifarm, Adrian Ionel, absolvent al unui master la ANIMV şi a ieşit la iveală relaţia sa cu un alt absolvent de colegiu, Catalin Hidegv. Cazul lui Sebastian Ghiţă, care a fost promovat şef al Comisiei de control a SRI, a făcut contracte cu instituţiile de securitate iar, după condamnare pentru corupţie, a fugit în Serbia, este de notorietate.

Un adevărat caz reprezentativ pentru teza reţelelor de putere şi influenţă, create în jurul acestor colegii, este cel al lui Gabriel Oprea, care a devenit director al Colegiului Naţional de Apărare, apoi fondator a două şcoli doctorale şi al ASSN [6]. La fel de dubioasă a fost şi numirea Nicoletei Braun (soţia lui Ovidiu Tender, condamnat la 12 ani de închisoare) ca director adjunct al Colegiului Naţional de Apărare sau a generalului de contrainformaţii Gheorghe Nicolaescu, mulţi ani eminenţa cenuşie a CNAp.

Scopul acestui articol a fost acela de a testa ipoteza folosirii reţelelor generate de acest colegii pentru a obţine funcţii, bani şi imunitate şi cred că am adus destule date factuale din surse secundare pentru confirmarea ipotezei. Existenţa acestor reţele de influenţă ar merita măcar o anchetă a DIICOT şi un audit al domeniului.

COLEGII, COLEDZII ȘI CAPTURAREA STATULUI (II)

Motto:

Ei ar vrea să fie niște oameni care se ajută unii pe alții în orice, se scot inclusiv din dosare penale, se propulsează unii pe alții în funcții. Însă eu am proiectul de desființare a acestei academii (…) Este un grup de interese care, măcar, nu trebuie plătit de stat” (Traian Băsescu)

Am încercat anterior să aduc cât mai multe date factuale pentru a argumenta că reţelele absolvenţilor de “colegii de apărare, ordine publică şi informaţii” (incluzând aici şi şcolile doctorale sau de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale) au fost folosite deliberat pentru obţinerea de funcţii, bani şi imunitate iar aceste reţele reprezintă unul din instrumentele de captură a statului postcomunist. Nu au existat reacţii sau contra-demonstraţii ale acestei ipoteze – dimpotrivă- mi s-a atras atenţia că aş mai fi putut aduce alte zeci de exemple sau probe de notorietate, fie din investigaţiile jurnalistice, fie din deciziile instanţelor. Pentru că reţelele lui Gabriel Oprea sau Sebastian Ghiţă par că nu au convins cititorii, am ales alte două cazuri de notorietate: Cristian Rizea şi Alexandru Cumpănaşu.

Cristian Rizea este un fost deputat PSD, condamnat la 4 ani şi 8 luni pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, care a fugit în Republica Moldova iar acolo a scris o carte “Spovedania lui Rizea” în care devoalează multiple afaceri murdare realizate de o reţea de politicieni, jurnalişti şi ofiţeri din serviciile de informaţii. Chiar dacă unele afirmaţii şi poveşti pot fi îndoielnice, putem constata totuşi cum absolvirea Colegiului Superior de Siguranţă Naţională (2004), apoi a Institutul Diplomatic Român (2011) şi a Colegiul Naţional de Apărare (2013) i-au asigurat promovarea în “Liga Mare”, aşa cum reiese din povestea carţii, devenind deputat şi chiar preşedinte executiv al PSD.

Alexandru Cumpănaşu este un alt “prototip”, produs triadei politicieni- funcţionari publici- oameni din serviciile secrete, ce au derulat afaceri sau proiecte mari din fondurile europene. Investigaţiile Melaniei Cincea sau ale Rise Project prezintă în detaliu afacerile cu fonduri europene de zeci de milioane de euro, obţinute de Cumpănaşu, uneori fără a i se cere măcar diploma de studii superioare. Chiar dacă este neclar dacă el a absolvit vreun colegiu militar, însă este clar că a devenit vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, a participat la lansarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi, mai mult, a fost preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, având în subordine sindicate, universităţi, asociaţii profesionale, o droaie de generali învârtindu-se în jurul acelei reţele.

Dar scopul acestui studiu nu este de a face o investigaţie comprehensivă, jurnaliştii de investigaţie sau DIICOT au destule resurse şi informaţii să dovedească ipoteza existenţei unei reţele de putere şi influenţă aflate deasupra legii. Mai grav este că poporul s-a obişnuit cu asemenea reţele ca broasca cu apa şi va fierbe în această “apă a corupţiei”. Care ar fi problemele generate de aceste reţele?

În primul rând, că este vorba de un grup de cetăţeni care se situează deasupra legii şi încalcă principiul constituțional că „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16). Dacă o reţea de putere sau un grup infracţional al politicienilor mai poate fi schimbat prin alegeri, un grup de putere şi interese ce cuprinde ofiţeri din serviciile de informaţii, poliţie, magistraţi, politicieni şi jurnalişti (exact absovenţii unor asemenea academii şi cursuri) este puţin probabil că poate fi demontat (aşteptăm cu interes rezultatul anchetei UNIFARM). Un asemenea stat capturat este puţin probabil că poate sa devină un partener pentru marile afaceri şi investiţii (din această neîncredere a apărut Mecanismul de cooperare și de verificare- MCV).

În al doilea rând, prin afacerile derulate de aceste reţele sau de firme sub acoperire se produce o distorsiune a pieţei, fapt ce va duce la o subdezvoltare a României, o Latino-americanizare.

În al treilea rând, tinerii poliţişti, funcţionari publici sau magistraţi sunt supuşi unor opţiuni ne-etice sau sunt demotivaţi în a-şi face datoria, văzând sau intuind aceste reţele de putere şi influenţă controlează jocul şi promovarea lor. Este foarte clar că tinerii absolvenţi de învăţământ militar îşi fac datoria, am intrat în NATO datorită profesionalismului lor, dar eşalonul politico-militar a pervertit acest profesionalism.

Acelaşi mecanism de selecție negativă a elitelor a dus la o degenerare a resursei umane în educație la nivel naţional, unde 20% din tineri părăsesc timpuriu școala, 45% sunt analfabeți funcționali iar 10-15 % pleacă la studii în Occident și nu se mai întorc.

În al patrulea rând, se vor produce lupte inter-instituţionale între instituţiile statului, cum este cazul recent de la Academia de Poliţie, unde secretarul de stat a intrat în conflict cu fostul rector, ambii fiind acuzaţi de plagiat sau având probleme de integritate. Un asemenea război instituţional reprezintă o mare vulnerabilitate a statului român şi asigură o ţintă pentru războaiele hibride purtate de Rusia cu ţările NATO.

Sunt destule argumente ce ar trebui să îndemne liderii la acţiune.

Citeste articolul ]n ]ntregime pe Contributors.ro

Sursa hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *