Barrack Obama își va anunța susținerea pentru candidatura lui Joe Biden, fostul său vicepreședinte – surse

Barrack Obama, își va anunța în cursul zilei de marți susținerea pentru campania prezidențială a lui Joe Biden, fostul său vicepreședinte, potrivit unor surse apropiate de fostul președinte american, citate de Reuters.

Susținerea este așteptată să fie anunțată printr-un videoclip care urmează să fie publicat în cursul zilei de marți, a declarat una dintre surse.

Sprijinul lui Barrack Obama urmează la o zi după ce ultimul candidat rămas în cursa pentru obținerea nominalizării Partidului Democrat, senatorul din Vermont Bernie Sanders, și-a anunțat la rândul său sprijinul pentru Biden.

Fostul președinte a rămas neutru în actuala campanie primară a Partidului Democrat dar urmează să își acorde sprijinul fostului său vicepreședinte în tentativa de a uni partidul în spatele său pentru a-l învinge pe președintele american în exercițiu, republicanul Donald Trump, în alegerile ce vor avea loc în luna noiembrie în Statele Unite.

Sursa hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *